Hans Gooseflesh a crescut la trecerea dintre secolele al paisprezecelea și al cincisprezecelea, când spiritul dominant al vremii era „Dumnezeu cu siguranță este mânios”. Părinții și bunicii lui făceau parte din generația care văzuseră cum Moartea Neagră a eliminat o treime din populația continentului. În unele sate europene, până la 60% din oameni au pierit.
El s-a născut într-o familie din clasa superioară. Tatăl era aurar – i se spunea „Tovarășul Monetărie” – unul care făcea monede și medalioane. Învârtindu-se prin magazinul tatălui său în copilărie, fără îndoială că el a privit uimit și chiar a ajutat în procesul lovirii monedelor. Metalul topit era turnat în mulaje (imaginați-vă mici tigăi cu scrieri și imagini deja imprimate în ele). Mulajul era făcut dintr-o ștanță destul de puternică pentru a lăsa o amprentă clară pe monedă. Ștanța însăși era gravată meticulos de mână de către meșteșugari, în oțel călit, folosind instrumente ascuțite ca ale bijutierilor, capabile să îndepărteze oțelul de pe oțel la fel de ușor cum ai tăia o feliuță de unt.
Un început eșuat
Dar iată, Hans nu a fost făcut să moștenească afacerea familiei. O răscoală a membrilor breslei împotriva angajatorilor lor, inclusiv împotriva tatălui lui Hans, a făcut ca familia să se mute în Eltville. Așa că Hans a fost nevoit să caute alte oportunități de muncă.
În urma devastărilor produse de ciumă, Romano-Catolicismul a dat naștere unei extraordinare piețe de consum constând în bunuri și servicii religioase. Dincolo de vânzarea ambulantă obișnuită de rozarii, amulete, iconițe și crucifixuri care să satisfacă nevoile celor credincioși și penitenți, a apărut o industrie înfloritoare a turismului, atrăgând sute de mii de pelerini catolici, dornici să vadă relicve recuperate din Țara Sfântă.
Un Ochi de Taur era un ecuson cu o oglindă pe ea, pe care îl puteai purta când vizitai relicve expuse. Ideea era că dacă oglinda de pe ecuson prindea reflexia unei relicve, atunci cum s-ar fi putut să nu fii binecuvântat? Catedrala din Aachen găzduia patru așa-zise Mari Relicve atunci, și încă o face: mantia Mariei, hainele lui Cristos, haina în care Ioan Botezătorul era îmbrăcat atunci când a fost decapitat și lenjeria de corp a lui Cristos.
Hans Gooseflesh și-a făcut o afacere nouă cu scopul de a monopoliza piața de Ochi de Taur pentru pelerinajul la Aachen din 1439, proiectat să atragă mai mult de 100.000 de pelerini. Folosindu-și expertiza din facerea de monede, el a plănuit să producă 32.000 de Ochi de Taur și să aibă un profit de 2500% din această afacere. Din nefericire, s-a dovedit a fi un an cu participare redusă. Afacerea a eșuat. Hans și investitorii săi și-au pierdut cămășile. Dar în procesul proiectării producției de Ochi de Taur, ei au dat naștere la o proprietate intelectuală semnificativă.
Lămâi transformate în cărți
Transferul de cunoștințe se muta dinspre transmiterea orală înspre manuale, repertorii, povești și istorii scrise. Oamenii voiau cărți. Cea mai mare cerere era acoperită de copiști și scribi care, când lucrau cu zel, erau în stare să scoată un singur – vorbim serios, un singur – volum al unui comentariu Biblic o dată la cinci ani. Inovația tiparului cu blocuri de lemn a ajutat la creșterea ofertei de cărți, dar blocurile de lemn erau neiertătoare față de greșeli, se stricau ușor și erau limitate la o singură folosință.
Hans Gooseflesh a făcut limonadă din lămâile afacerii sale eșuate cu Ochi de Taur. În procesul descoperirii cum să facă suveniruri pentru pelerinii la Aachen, el a inventat o metodă de a construi forme în care o colecție de caractere din metal puteau fi înșiruite pentru a crea, dacă vreți, un „bloc de metal” mai degrabă decât un bloc de lemn, care putea fi folosit pentru a tipări cuvinte clare, ușor de citit, pe o pagină, după care puteau fi desfăcute, reordonate și refolosite pentru a crea noi forme pentru total alte proiecte. Era o variațiune a ștanței, mulajului și imprimării din copilăria sa, executată în miniatură pentru a dirija legiuni de mercenari din metal, mereu gata să fie trimiși din nou pe câmpul de luptă.
Resetarea istoriei
Johannes Gensfleisch zur Laden zum Gutenberg (anglicizat aici sub forma „Hans Gooseflesh”) era mort de cincizeci de ani când Martin Luther a țintuit cele 95 de teze ale sale pe ușă. El nu a predicat niciodată vreo predică. Nu a fost autorul niciunui tratat teologic. Într-adevăr, Hans Gooseflesh, pe lângă Biblia care-i poartă numele – Biblia Gutenberg – a făcut din tipărirea indulgențelor papale afacerea sa de bază. El a fost un reformator doar accidental – sau, mai degrabă, prin harul comun. Dar standardizarea rapidă a industriei tiparului la sistemul de tipar mobil al lui Gutenberg a dat naștere unei capacități de producție și distribuție care le-a permis titlurilor lui Luther să ocupe 30% dintr-o piață nemaiauzită de șapte milioane de cărți în Germania între 1518 și 1525.
Chinezii inventaseră tiparul mobil cu șapte secole mai devreme, dar sistemul lor de scriere era prea complex ca să poată fi folosit. Lumea musulmană a respins folosirea tiparului patru sute de ani după invenția tiparului mobil. Așadar, într-o fereastră unică din istoria omenirii, Dumnezeu a ridicat un om care niciodată nu a fost în stare să facă bine chilipiruri, pentru a pava drumul pentru un călugăr torturat spiritual și succesorii săi, ca să recupereze cuvântul lui Dumnezeu și să reseteze istoria răscumpărării.
Acest articol face parte din seria Aici Stăm – 500 de ani de Reformă. Anul acesta, în luna octombrie, se împlinesc 500 de ani de când Martin Luther și-a țintuit cele 95 de teze pe ușa bisericii din Wittenberg, moment care a marcat începutul Reformei. Pentru a marca această aniversare, vă invităm să ne însoțiți într-o călătorie de 31 de zile cu scurte biografii ale multor eroi ai Reformei, câte 5-7 minute pentru fiecare zi din octombrie.
Seria de articole este preluată cu permisiune de pe Desiring God – http://www.desiringgod.org/here-we-stand.