În 1504, Wibrandis Rosenblatt s-a născut în Säckingen, Germania. Pe durata următorilor șaizeci de ani, ea urma să se căsătorească și să rămână văduvă de patru ori, inspirând un scriitor să o descrie ca Reformationfrau – „Mireasa Reformei”.
Ludwig Keller
Căsătoria ei cu Ludwig Keller în 1524 nu a durat mult. În iulie 1526, Wibrandis, în vârstă de 22 de ani, era văduvă cu o fiică, numită tot Wibrandis.
Printre liderii Reformei, căsătoria clericală devenea „o nouă modalitate de a sluji comunitatea lui Isus Cristos”. Johannes Oecolampadius susținuse public libertatea pastorilor să se căsătorească, chiar dacă el însuși era încă necăsătorit (Frau Wibrandis, 15). Prietenul lui Oecolampadius, Wolfgang Capito, i-a scris: „Dacă o persoană potrivită îți va fi arătată, cred că nu ar trebui să refuzi. A avea un partener cu un zel ca al tău ar fi o slavă pentru Domnul.”
Johannes Oecolampadius
Cineva trebuie să i-o fi arătat pe Wibrandis. Pe 15 martie 1528, ea și Oecolampadius s-au căsătorit, provocând câteva ridicări de sprânceană din cauza diferenței de vârstă dintre ei – 45 și 24 de ani – dar provocând bucuria celor mai mulți dintre prieteni. El a scris într-o scrisoare: „Domnul mi-a dat o soră și o soție… o văduvă cu câțiva ani de experiență în purtarea crucii. Mi-aș fi dorit să fie mai în vârstă, dar nu văd în ea niciun semn de iritabilitate tinerească. Roagă-te ca Domnul să ne dea o căsnicie lungă și fericită” (Femei ale Reformei, 82).
În acest punct, pastorii nu se căsătoriseră de câteva sute de ani. Wibrandis și alte soții ale Reformatorilor din secolul al XVI-lea s-au împrietenit prin scrisori, hotărând și modelând noul rol al lor pe măsură ce îl trăiau.
În curând, trei copii s-au adăugat familiei lor – Eusebius, Aletheia și Irene – înainte de moartea lui Oecolampadius în noiembrie 1531 în urma unei septicemii pornite de la un abces. În aceeași lună, soția lui Capito, Agnes, a murit și ea.
Wolfgang Capito
Tendințele pețitoare ale lui Martin Bucer au sărit în acțiune. „Alegerea mea pentru Capito este văduva lui Oecolampadius… El îmi scrie că a fost foarte impresionat de priveliștea văduvei Wibrandis și a copiilor orfani” (Femei ale Reformei, 85). Wibrandis și Capito s-au căsătorit pe 11 august 1532.
Capito era pastor al Noii Biserici Sf. Petru din Strasbourg. Familia lor includea pe mama lui Wibrandis și pe cei patru copii din căsniciile ei anterioare. Alți cinci s-au născut – Agnes, Dorothea, Irene (după moartea lui Irene Oecolampadius), John Simon și Wolfgang.
„Întrucât ea i-a temperat punctele slabe, i-a echilibrat bugetul și a păstrat căldura în familie, realizările ei aparțin analelor actelor eroice neconsemnate” (Femei ale Reformei, 87). Dar ciuma din 1540 i-a luat pe copiii Eusebius, Dorothea, Wolfgang, precum și pe Capito însuși.
Martin Bucer
Veștile morții lui Capito au ajuns la familia Bucer pe când Elisabeth Bucer era aproape de moarte. Elisabeth i-a implorat pe soțul ei și pe Wibrandis să se căsătorească după moartea ei, iar ei au făcut lucrul acesta în aprilie 1542.
Bucer scria: „Nu este nimic ce mi-aș putea dori în noua mea soție, cu excepția faptului că este prea grijulie și devotată. Ea nu este pe atât de liberă să critice pe cât era prima mea soție… Sper doar că voi putea fi la fel de binevoitor cu noua mea soție pe cât este ea față de mine. Dar, oh, durerea după cea pe care am pierdut-o” (Femei ale Reformei, 87-88).
Ne putem imagina durerea asemănătoare pe care o simțea Wibrandis după trei soți. Pentru a patra oară, ea s-a adaptat unui nou soț, învățând să se iubească și să se susțină unul pe altul potrivit cu nevoile, slujirile și preferințele lor particulare.
În 1548, noile legi cereau bisericilor protestante să împlinească niște condiții pe care Bucer nu le putea promova. El a fugit în exil în Anglia și a predat la Cambridge, în același timp ajutând la traducerea Bibliei și la dezvoltarea liturghiei. După doar un an, fiind în suferință după o iarnă rece și umedă și cu o listă lungă de afecțiuni fizice, el a rugat-o pe Wibrandis să vină. Ea a venit și în cele din urmă a adus și familia.
Pe parcursul ultimelor luni ale lui Bucer, Wibrandis l-a îngrijit aproape încontinuu, făcând de asemenea tot ce era necesar pentru a avea grijă de restul familiei, formată din copiii și mama ei. După moartea soțului ei în februarie 1551, Wibrandis a scris numeroase scrisori clar formulate pentru a pune în ordine finanțele lor și pentru a-și muta familia înapoi în Strasbourg. Unele erau în germană, altele în latină, revelând dexteritatea ei în exprimare și în folosirea limbilor străine.
Wibrandis ca femeie
Ca nu cumva să fim tentați să vedem o femeie pasivă, purtată de circumstanțe și de deciziile unor bărbați impozanți, avem aici vocea convingătoare a lui Wibrandis către fiul ei, Simon John Capito, plecat la universitate:
Nu am mai auzit nimic de la tine de ceva timp, dar știu clar că dacă aș fi auzit, veștile nu ar fi fost reconfortante… Dacă doar aș putea trăi să văd ziua când voi primi vești bune de la tine. Atunci aș muri de fericire… Dacă ai călca pe urmele tatălui tău, atunci Bunica, surorile și rudele tale plin alianță și-ar da viața pentru tine… Dacă te porți cum se cuvine, vino acasă. Dacă nu vrei, atunci fă cum vrei. Îți doresc un an bun. Mama ta credincioasă. (Femei ale Reformei, 93-94)
În 1564, Basel a pierdut 7000 de oameni din cauza ciumei, inclusiv pe Wibrandis Rosenblatt. Ea a fost îngropată lângă Oecolampadius.
Astăzi în Bad Säckingen, locul ei de naștere, este Wibrandis-Rosenblatt-Weg, o scurtă străduță care conduce spre malul Rinului. Lângă stradă se înalță turlele Evangelische Kirchengemeinde, o biserică protestantă.
Acest articol face parte din seria Aici Stăm – 500 de ani de Reformă. Anul acesta, în luna octombrie, se împlinesc 500 de ani de când Martin Luther și-a țintuit cele 95 de teze pe ușa bisericii din Wittenberg, moment care a marcat începutul Reformei. Pentru a marca această aniversare, vă invităm să ne însoțiți într-o călătorie de 31 de zile cu scurte biografii ale multor eroi ai Reformei, câte 5-7 minute pentru fiecare zi din octombrie.
Seria de articole este preluată cu permisiune de pe Desiring God – http://www.desiringgod.org/here-we-stand.