Pe 17 decembrie 1999, papa a emis un echivalent ceremonial al unei păreri de rău modernă: „Vina noastră”.
Ioan Paul al II-lea s-a adresat unei mulțimi în Republica Cehă, unde a exprimat „regrete adânci pentru moartea crudă” cauzată eroului lor. „Regrete adânci” au fost minimul a ceea ce putea să ofere Biserica Catolică.
Sigilat cu sânge
Momit la Conciliul din Constance sub promisiunea siguranței, Jan Hus a fost imediat aruncat în închisoare pentru șase luni, judecat de formă și i s-a ordonat să-și retragă cuvintele – ceea ce el a refuzat. În iulie 1415, a fost dezbrăcat de haine, decorat cu o „pălărie a prostului” (o pălărie cu vârful ascuțit, folosită în trecut ca obiect de disciplină în școli – n.trad.) pictată cu demoni și etichetat „Arhi-Eretic” – în timp ce el se ruga pentru dușmanii lui.
Ei l-au dus apoi pe lângă un morman de cărți de-ale sale care ardeau și l-au legat cu lanțuri de rug. Ca răspuns la faptul că era legat ca un câine, el a spus: „Domnul meu Isus Cristos a fost legat cu un lanț mai tare decât acesta de dragul meu, așa că de ce ar trebui să-mi fie mie rușine de acest lanț ruginit?” Ei i-au spus încă o dată să-și retragă cuvintele, dar el a refuzat, proclamând: „Ceea ce am învățat pe alții cu buzele mele voi sigila acum cu sângele meu.” Și asta a și făcut.
În timp ce flăcările se ridicau, el cânta. Secretarul conciliului a declarat: „O, blestematule Iuda, pentru că ai părăsit căile păcii și te-ai sfătuit cu evreii, îndepărtăm de la tine paharul răscumpărării.” Din fericire, Biserica Catolică nu a avut autoritatea să ia paharul răscumpărării în acea zi.
După moartea lui, revolta a cuprins Boemia. În numele lui, cei care-l urmau s-au revoltat împotriva Romei sub forma unui protest violent care a dăinuit mai mult de un secol. Jan Hus a fost un predicator, o figură politică, un profet, un proto-Reformator și un martir de primă clasă.
Buldogul lui Wycliffe
Pe la 1369, o gâscă s-a născut în tărâmul gâștelor. Jan Hus (cuvântul în cehă pentru gâscă) s-a născut în Hussinec (cuvântul în cehă pentru tărâmul gâștelor) în Regatul Boemiei. Născut într-o familie săracă, gâsca a părăsit stolul pentru a deveni preot, în căutarea unei vieți mai bune și a prestigiului. A ajuns un predicator renumit la Capela Betleem, dar a petrecut mult din timpul său slujind în mediul academic, ca decan al facultății de filosofie din Praga. Trăind într-o perioadă de neliniște socială între vorbitorii de limbă germană și cetățenii cehi, Hus a devenit o figură-cheie pentru naționalismul ceh.
Hus a trăit într-o perioadă când imoralitatea infectase preoțimea Bisericii Catolice. În curând, el a început să predice „predici violente” împotriva nelegiuirilor de nestăpânit ale clerului, până când aceștia l-au raportat arhiepiscopului și i-au interzis să mai predice. Pe măsură ce Hus citea Scriptura și vedea papii din acea vreme abuzând de puterea lor, el a concluzionat că autoritatea papală nu era supremă. El avea nevoie de o fundație mai solidă decât ce se construia din paiele și bețele opiniei oamenilor – indiferent cât de sus erau priviți acei oameni. El și-a zidit viața și lucrarea pe cuvântul lui Dumnezeu.
Opinia sa privind autoritatea supremă a Scripturii a fost înflăcărată când a început să citească lucrările condamnate ale lui John Wycliffe. Wycliffe a găsit un disciol loial în Hus. Hus i-a apărat lucrările cu o așa tenacitate încât un istoric l-a numit pe Hus „Buldogul lui Wycliffe” (Flacăra de nestins, 30). El a argumentat cu credincioșie împotriva indulgențelor, a susținut ca atât pâinea, cât și vinul să fie servite la cina Domnului și a predicat în limba de zi cu zi (spre deosebire de latina netradusă a vremii).
Deși era încă de acord cu Biserica Catolică în subiecte precum Euharistia, loialitatea sa față de învățăturile lui Wycliffe l-au făcut să fie excomunicat, judecat pentru erezie și ars de viu.
Gâștele nu tac
După ce Hus a fost în cele din urmă condamnat la moarte, el a proclamat: „Puteți frige gâsca, dar peste o sută de ani de acum o lebădă se va ridica, al cărei cântec nu-l veți putea reduce la tăcere.” Exact 102 ani mai târziu, un călugăr însuflețit a țintuit 95 de teze pe ușa de la Wittenberg.
La fel și el, văzând discrepanța dintre doctrina Romană și Scriptură, a căutat să reformeze Biserica Catolică. La fel, și el a fost împins să-l pună la îndoială pe papă. Și la fel și el a fost condamnat ca eretic. În timpul Dezbaterii de la Leipzig, Luther a fost condamnat într-un mod denigrator ca fiind „Husit”. El a respins titlul pe moment, dar și-a luat timp să citească lucrările lui într-o pauză, s-a întors, și a aprobat învățătura lui Hus cel condamnat. Luther era lebăda lui Hus, iar mai târziu avea să recunoască asocierea. El este adesea pictat cu lebede până în ziua de astăzi.
Tata-Gâscă, un premergător proeminent al Reformatorilor, a fost ferm pe poziție și a fost martirizat. Lebăda a urmat Gâștei, iar Roma încă nu a redus-o la tăcere.
Acest articol face parte din seria Aici Stăm – 500 de ani de Reformă. Anul acesta, în luna octombrie, se împlinesc 500 de ani de când Martin Luther și-a țintuit cele 95 de teze pe ușa bisericii din Wittenberg, moment care a marcat începutul Reformei. Pentru a marca această aniversare, vă invităm să ne însoțiți într-o călătorie de 31 de zile cu scurte biografii ale multor eroi ai Reformei, câte 5-7 minute pentru fiecare zi din octombrie.
Seria de articole este preluată cu permisiune de pe Desiring God – http://www.desiringgod.org/here-we-stand.