Voi începe în dimineața aceasta cu o întrebare la care probabil că nu vă așteptați sau nu o anticipați absolut deloc: Ați fost vreodată îndrăgostiți?
Unii zâmbiți, alții nu știți ce să faceți. Nu știu dacă ați fost îndrăgostiți, însă dacă nu ați fost să știți că e un sentiment cu totul aparte. Sunt niște emoții intense pe care le trăiești tot timpul, care străbat pieptul, stomacul, întreaga ființă, ori de câte ori trebuie să îți iei la revedere de exemplu de la cel iubit. Niște emoții pe care nu le trăiești altfel. Însă anticiparea că în câteva zile sau ore sau minute urmează să îl vezi pe cel pe care îl iubești, pe care îl prețuiești, este de nedescris.
Isus va veni cu siguranță, iar Adventul Lui, venirea Lui, este aproape.
Ori de câte ori plec câte o săptămână și trebuie să mă întorc acasă, e foarte greu – de exemplu la colegiu, e foarte să predau în acea ultimă zi, pentru că abia aștept s-o văd pe Marta. Și le spun fraților mereu: „Știu că voi mai aveți de o săptămână de stat în România, însă eu trebuie s-o văd pe Marta în câteva ore.” Unii ar numi ceea ce o descriu aici o imaturitate, copilărie sau dragoste copilărească, însă eu o numesc normalitate. Este foarte frumos să fii îndrăgostit. Foarte frumos.
Primul Advent
Isus va veni cu siguranță, iar Adventul Lui, venirea Lui, este aproape. Au fost unii care L-au așteptat plini de emoții prima oară – emoții care aproape că făceau să le explodeze inimile și pieptul. Așteptau să vină și să Îl vadă pe Isus. Când mă gândesc la acești oameni, unul care îmi vine în minte este Simeon (Luca 2). Vă aduceți aminte, cei doi care Îl așteptau pe Isus? Simeon Îl ține în brațe pe Isus și spune: „Acum, Stăpâne, eliberează pe robul tău în pace, după Cuvântul Tău, căci ochii mei au văzut mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor.” Un bărbat care se pare că și-a trăit viața doar pentru momentul acesta. Moment care s-a consumat în câteva secunde! L-a ținut pe Isus în brațe, plin de entuziasm, plin de bucurie, și a zis: „Doamne, de acum pot să mă iei; viața mea s-a terminat, L-am văzut pe Fiul Tău.” Se pare că bărbatul acesta, Simeon, și-a trăit întreaga viață doar pentru acest moment.
Pentru ce ne trăim noi viețile? Oare nu pentru Adventul Lui? Regele va veni.
Al doilea Advent
Săptămâna aceasta, prin harul lui Dumnezeu vom începe această serie de mesaje cu ocazia Adventului. Am spus și în ultimii doi ani în care am avut serii de Advent că termenul acesta în latină înseamnă „venire” și că este echivalentul termenului grecesc de Parousia. Când se vorbește despre a doua venire, termenul care este folosit din greacă și de foarte multe ori în discuțiile pe care le au și teologii este acest Parousia, această a doua venire a lui Isus.
Căderea omului nu a fost un accident, în sensul în care Dumnezeu nu a știut de ea, ci Dumnezeu a știut și, mai mult, Dumnezeu este Cel care a hotărât lucrul acesta.
În 2016 (anul trecut) vă aduceți aminte că ne-am uitat doar la Evanghelia după Ioan și am văzut că Isus este Pâinea vieții, Cuvântul lui Dumnezeu, Lumina lumii și Darul lui Dumnezeu. Mi-aș dori ca anul acesta să medităm la persoana Celui pe care Îl așteptăm, iar duminica aceasta începem cu prima anticipare a Adventului lui Isus din Biblie.
Prima anticipare a Adventului
Primul text în care apare lucrul acesta bineînțeles că este Geneza 3:15. Părinții bisericii au numit acest text proto-evanghelie, prima evanghelie. Regăsim primele declarații în textul acesteia cu privire la vestea bună și la soluția pregătită de Dumnezeu. Soluție care nu a fost o invenție de moment a Tatălui. Că omul a păcătuit, a căzut pradă ispitei și poftei care era înăuntru lui și în momentul în care se întâmplă lucrul acela, Dumnezeu zice: „Ah! Trebuie să mă gândesc la o soluție!” Lucrurile nu au stat așa, ci această soluție a lui Dumnezeu a fost planul din veșnicie al Tatălui.
Asta ne arată că această cădere a omului nu a fost un accident, în sensul în care Dumnezeu nu a știut de ea, ci Dumnezeu a știut și, mai mult, Dumnezeu este Cel care a hotărât lucrul acesta. În centrul acestui pasaj, în centrul acestui plan istoric de răscumpărare, nu este omul, ci este Fiul, Sămânța.
În versetul 14, Dumnezeu i se adresează șarpelui. Spune: „Pentru că ai făcut aceasta, blestemat ești între toate vite și între toate animalele sălbatice; pe pântece te vei târî și vei mânca țărână toată viața.” Se pare că e o adresare către animal în contextul acesta, după care în versetul 15 apare o altă adresare, către altceva: „Voi pune dușmănie între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei; sămânța ei îți va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul.” Cu siguranță că nu se adresează șarpelui ca animal aici. Deși sunt femei cărora nu le plac șerpii. Cu siguranță că nu se referă la asta, ci se referă la acel Șarpe pe care o să îl regăsim în modul în care Dumnezeu ne descoperă adevărul în Scriptură. Șarpele acesta este Satan. Dumnezeu rostește aici un cuvânt, în adresarea aceasta către Satan, și spune: „Voi pune dușmănie între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei; sămânța ei (a femeii) îți va stropi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul.”
Un plan de răscumpărare centrat în El
În centrul acestui plan istoric de răscumpărare, nu este omul, ci este Fiul, Sămânța.
Vedem că în acest plan pe care Dumnezeu îl anticipează și pe care Dumnezeu Îl rostește în punctul acesta nu femeia, nu omul este în mijlocul planului lui Dumnezeu, ci această „sămânță”. Vom vedea mai încolo în modul în care se desfășoară această revelație a Scripturii că sămânța era Isus. Despre El era vorba.
Această desfășurare a planului despre care vorbim aici începe imediat după ce Dumnezeu rostește blestemul asupra șarpelui. Observați aceste declarații de război: „Voi pune vrăjmășie între tine și femeie” – un război. Va începe un război sămânța șarpelui și a femeii. Totodată o declarație a victoriei finale a seminței femeii, spunând în versetul 15 că sămânța „va zdrobi capul” – sămânța aceasta a femeii care va veni „îți va zdrobi capul”. În sensul acesta vedem atât proclamarea sau vestire aceasta a războiului care va fi între Satan (sau sămânța lui Satan) și femeie (sau sămânța femeii) și totodată vedem victoria aceasta pe care Dumnezeu o proclamă. Iar narațiunea cărții Geneza, modul în care cartea Geneza se desfășoară, urmărește tocmai această progresie a seminței femeii. Imediat de la Abel, la Set.
O imagine a ceea ce Cristos avea să facă
Vedem această progresie a seminței femeii, de la Abel la Set, la Noe, la Avraam, Isaac, Iacov și – surpriză, nu Iosif – Iuda. Deschideți la Geneza 49:10. Citești Geneza și din modul în care citești narațiunea cărții te-ai aștepta ca pe această linie a lui Avraam, după care a lui Isaac, a lui Iacov să urmeze Iosif. El este cel care este în centrul atenției. Însă în Geneza 49:10, în momentul în care Iacov își binecuvintează fiii, el spune: „Sceptrul nu se va îndepărta de la Iuda, nici toiagul domnitorului de lângă picioarele sale, până va veni Mesia, Șilo.”
Cristos este adevăratul Erou care îl va învinge pe Uriașul Diavolul, iar când face lucrul acesta eliberează poporul lui Dumnezeu, pe aleșii lui Dumnezeu.
Interesant că Sămânța va veni prin Iuda, nu prin Iosif. Un aspect foarte frumos: vă aduceți aminte momentul în care Iosif îi încearcă pe frați și le cere să autentifice toate lucrurile pe care le-au declarat până în punctul respectiv cu privire la un frate mai mic care-i acasă, cu privire la tatăl care-i bătrân și a zis: „Bine, dovediți toate lucrurile astea!”? În contextul acela, Iuda devine garantul fratelui mai mic, Beniamin. Vă aduceți aminte? „Nu, nu pot să fac lucrul ăsta, nu putem să-l aducem pe Beniamin. Pentru că dacă-l aducem… El este este fratele nostru mai mic, este preaiubitul tatălui nostru și va muri tatăl nostru dacă facem lucrul acesta. Mai bine închide-mă pe mine!”
Vedem în tot contextul acela că Iuda face pasul acesta înainte și devine garantul preaiubitului Beniamin, gata să plătească în locul lui. E interesant aspectul acesta. E o imagine a lui Cristos, care devine garantul fraților mai mici – pentru că noi suntem frații mai mici ai lui Isus. Nu? El e fratele nostru mai mare. Prin acest Iuda, generații mai târziu a venit un stră-stră-stră-strănepot pe nume David, care a eliberat poporul lui Dumnezeu – iarăși, o imagine a ceea ce Cristos avea să facă.
Cel care împlinește tot Vechiul Testament
Poveștile astea din Vechiul Testament nu sunt doar niște povești de astea pe care să le citești copiilor, să fie frumoase și doar atât. Sunt imagini – dacă vreți, sunt ca un fotograf care fotografiază diverse secvențe și toate dintre ele reprezintă imagini cu privire la Isus. El este adevăratul Erou care îl va învinge pe Uriașul Diavolul, iar când face lucrul acesta eliberează poporul lui Dumnezeu, pe aleșii lui Dumnezeu. Ce se întâmplă acolo, în Vechiul Testament, este doar o imagine a ceea ce Isus avea să facă.
Acest David, care a câștigat lupta pentru poporul lui Dumnezeu, urma să dea naștere unui stră-stră-stră-nepot care urma să vină și să împlinească Geneza 3:15 și acest stră-stră-strănepot avea să fie Isus. Isus a venit pe linia aceasta a lui David, pe linia lui Iuda, pe linia lui Set și este Fiul lui Adam, Fiul lui Dumnezeu, așa cum zice Luca. Acest urmaș, Isus, adevărata sămânță a femeii, adevărata sămânță a lui Avraam, adevărata sămânță a lui David, avea să zdrobească capul șarpelui, să fie o binecuvântare pentru toate neamurile și să stea pe tron pentru totdeauna.
Ce se întâmplă în Vechiul Testament, este doar o imagine a ceea ce Isus avea să facă.
Observați că am surprins toate aspectele pe care le vedem în Vechiul Testament. În contextul din Geneza ni se promite că El va zdrobi capul șarpelui. După care îl avem pe Avraam și momentul în care i se promite această sămânță se spune că El va deveni o binecuvântare pentru toate neamurile. După care în 2 Samuel, în momentul în care avem acel legământ Davidic, se promite că va veni Sămânța care va sta pe tronul lui, al lui David, pentru totdeauna.
O împlinire profețită și mult așteptată
Asta este succesiunea ideilor pe care le găsim în Vechiul Testament și care se împlinesc în Isus. Isus este Regele, este Sămânța care urma să vină. Primul Advent s-a consumat, însă Îl mai așteptăm încă o dată să vină, ca să restaureze în totalitate tot ce a început să facă la primul Advent.
Când ne uităm la Geneza 3:15, o facem în lumina revelației viitoare și a pasajelor pe care le avem în Noul Testament. Trebuie să facem în felul acesta. Unul dintre pasajele foarte interesante din Noul Testament este 1 Petru 1:10-12, care ne prezintă niște adevăruri fundamentale cu privire la Isus Sămânța, la Cristos, Mesia: „Cu privire la această mântuire, profeții care au profețit despre harul care urma să fie al vostru au căutat și au cercetat cu atenție, încercând să afle ce vreme sau ce împrejurări le arăta Duhul lui Cristos din ei, atunci când a prezis suferințele lui Cristos și slava care urma după acestea. Lor le-a fost descoperit că nu slujeau pentru ei înșiși, ci pentru voi, cu privire la lucrurile care v-au fost anunțate acum prin cei ce v-au vestit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer – lucruri în care chiar și îngerii doresc să privească.”
Toate revelațiile și descoperirile Vechiului Testament și modul în care Noul Testament aduce lumină cu privire la ele și le pune pe toate împreună, toate acestea ne slujesc nouă.
Petru spune așa: toți slujitorii aceștia ai Vechiului Testament, profeții care au profețit, toată munca asta pe care a depus-o Moise de a scrie cele cinci cărți, toată această declarație pe care a făcut-o Moise în Geneza 3:15, toate aceste profeții cu privire la Isus, toate acestea au fost scrise ca să ne slujească nouă. Uitați-vă la ultima parte: „Lor le-a fost descoperit că nu slujeau pentru ei înșiși, ci pentru voi”. Care voi? Cei din vremea aceea, a lui Petru, care au primit mântuirea și pentru noi astăzi.
O descoperire bogată pentru noi
Ei au primit toate descoperirile acestea și au făcut toate declarațiile pe care le-au făcut, iar în momentul în care slujeau în felul acesta în slujba lor, slujirea lor a fost făcută pentru noi. E mare har când te gândești la aspectul acesta: toate revelațiile și toate descoperirile acestea ale Vechiului Testament și modul în care în Noul Testament se aduce lumina cu privire la ele și le pune pe toate împreună… Și toate acestea ne slujesc nouă! Nu avem nici măcar o scuză noi astăzi să călcăm strâmb în teologia noastră. Nu avem nici măcar o scuză.
Cred că oamenii din vremurile de astăzi vor fi judecați mai aspru decât oamenii care au trăit în alte vremuri, pentru că modul în care ni se descoperă Cuvântul lui Dumnezeu, modul în care beneficiem de cuvântul lui Dumnezeu nu a mai fost niciodată înainte… Nicio altă generație din lumea asta, din toată istoria nu a beneficiat de ceea ce beneficiem noi astăzi. Nicio generație.
Suntem responsabili
Calvin nu a avut niciun program pe calculatorul lui pe care să-l deschidă și să aibă parte deodată de 3.000 de comentarii. De fapt, nici nu existau în vremea lui. El este unul dintre primii care a scris comentarii ale Scripturii – el nu putea decât să se ducă să citească niște predici ale părinților bisericii. Și asta făcea – cel mai mult îl citea pe Augustin. Dar în rest nu prea avea ce să facă.
E foarte clar în momentul în care citești Noul Testament că mântuirea se obține în Cristos, într-o persoană, în această unire cu El. Sabatul este această unire cu El.
Iar noi astăzi avem la îndemână toate aceste aceste resurse, toate aceste dicționare, toate aceste lexicoane, toate aceste materiale pe care le putem citi, le putem răsfoi, putem înțelege, ne pot ajuta să aprofundăm. Eu cred că Dumnezeu ne va judeca pe măsura descoperirii pe care ne-o face, iar generația aceasta va fi judecată mai aspru decât oricare altă generație care a existat în lumea aceasta. Să ajungi într-o vreme ca asta să spui că există un singur Dumnezeu și că Tatăl, Fiul și Duhul sunt aceeași persoană, că nu vorbim despre trinitate, ci vorbim despre un Dumnezeu singular care vine și stăpânește trupul unui om după care se înalță și care pleacă… Să faci astfel de afirmații în lumina descoperirilor pe care le avem astăzi este o nebunie. Este o nebunie și oamenii aceștia vor fi judecați foarte foarte aspru.
Adevăratul Sabat
Gândiți-vă la adventiști, cât de aspru vor fi judecați. Niciodată nu au fost atât de multe descoperiri și nu s-a studiat atât de mult pe Noul Legământ. Niciodată! Ei citesc materiale și îi numesc pe oamenii aceștia anticriști. Cum m-au numit și pe mine anticrist, din cauză că spun că sabatul nu este o zi, ci este o persoană, e Cristos.
Asta spune Evrei 4, că în momentul în care intri în această mântuire (adică în momentul în care intri în Cristos), intri în sabat. E foarte clar în momentul în care citești Noul Testament că mântuirea se obține în Cristos, într-o persoană, în această unire cu El. De aceea, sabatul este această unire cu El. E această mântuire obținută în Cristos. De aceea spunem că implicit concluzia logică, analitică este că El este adevăratul Sabat. Să numești o astfel de persoană, care face astfel de declarații cristocentrice cum nu s-au mai făcut de foarte mult timp sau poate niciodată în istoria lumii, să-l numești anticrist e o nebunie! Dar lor nu le pasă de toate aceste descoperiri pe care Dumnezeu în harul Lui le face și le prezintă în lume.
Adevărata Sămânță
Uitându-ne la Geneza 3:15 în lumina tuturor acestor revelații viitoare, vedem că Sămânța, Cristos, va avea o naștere specială, nemaiîntâlnită, va fi Sămânța unei femei – născut dintr-o fecioară. Pavel amintea în Galateni 4:4: „Dar la împlinirea vremii, Dumnezeu Și-a trimis Fiul, născut din femeie, născut sub lege…”
Lucrul acesta pare imposibil pentru noi de crezut. A fost imposibil pentru Maria, dacă deschideți la Luca 1:34-35. E interesant răspunsul Mariei. În momentul în care aude lucrul acesta, Maria întreabă pe înger: „Dar cum se va întâmpla lucru acesta, de vreme ce nu știu de niciun bărbat? Eu sunt fecioară! Cum să se întâmple, cum să rămân însărcinată?” Și versetul 35 spune: „Duhul Sfânt se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul Care se va naște va fi numit „Fiul lui Dumnezeu””.
Dumnezeu și Om
Cristosul va avea o naștere specială, nemaiîntâlnită, născut dintr-o fecioară. În al doilea rând, Sămânța, Cristosul născut din femeie, va fi Dumnezeu din Dumnezeu și om ca toți ceilalți oameni. Și din progresia revelației Vechiul Testament despre taină se vede că Sămânța va fi atât Dumnezeu, cât și om. Isaia 9:6, acea profeție cu privire la Isus, și Mica 5:2 sunt două texte esențiale din Vechiul Testament. Isaia 9:6 este un text care se citește de foarte multe ori în perioada Crăciunului și un text foarte frumos despre persoana lui Isus. În textul acesta se spune: „Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat; ” – uman – „Autoritatea va sta pe umerii Săi”.
Nici măcar în Vechiul Testament nu ni se spune că Dumnezeu va poseda un copil sau că Dumnezeu va poseda un om. Spune „Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat”! Vorbește despre o persoană care este umană! O, da, și persoana asta va fi numită „Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Tată veșnic, Prinț al păcii”. Va fi numit așa pentru că așa este Dumnezeu! Nu Dumnezeu Tatăl, cum zic unii că e doar un nume aici – că Dumnezeu Tatăl e un nume, Dumnezeu Fiul e un nume, Dumnezeu Duhul e un nume, Sfetnic minunat e un nume, Tată veșnic, Prinț al păcii e un nume… Nu-i adevărat! Fiul lui Dumnezeu va avea și are aceeași natură ca Dumnezeu Tatăl.
Ei sunt una și Isus zice asta în Ioan capitolul 10: „Eu și Tatăl una suntem.” Dar dacă sunt una nu înseamnă că sunt același. Înseamnă că sunt una – vorbește despre natură ca esență. În textul din Isaia 9 se vorbește atât despre umanitatea lui Isus, cât și despre Fiul lui Dumnezeu care este Dumnezeu.
Singurul om fără păcat
În Mica 5:2: „Dar tu, Betleeme Efrata, deși ești neînsemnat printre miile lui Iuda, totuși din tine îmi va ieși Cel care va fi conducătorul lui Israel” – om, rege, dar… „Cel al cărui origine este din vechime, chiar din zilele veșniciei”. Atât om, cât și Dumnezeu. Greu de înțeles lucrul ăsta? Foarte greu de înțeles. Însă Isus a fost complet părtaș naturii umane, fără păcat. Tocmai pentru că s-a născut dintr-o fecioară, de la Dumnezeu.
„Pentru că El însuși a fost ispitit prin ceea ce a suferit, El poate să-i ajute pe cei ce sunt încercați.” (Evrei 2:18 NTR)
Știu că sunt unii care spun că dacă nu era în stare să păcătuiască înseamnă că Isus nu a fost chiar om, asemenea nouă. Însă, așa cum am afirmat și când am predicat prin Evrei, eu cred că Isus a fost mai om ca oricare dintre noi. Tocmai pentru că a fi om nu înseamnă a cădea pradă păcatului, ci a fi om înseamnă să fii rezistent, să fii tare. Asta înseamnă să fii om. Dacă a fi om înseamnă să păcătuiești și să cazi pradă păcatului, înseamnă că suntem vai de noi. Isus ne demonstrează că a fi om înseamnă să fii tare, să fii rezistent. Evrei 2:14-18 e textul pe care l-am predicat când făceam afirmațiile acestea.
„Așadar, întrucât copiii sunt părtași sângelui și cărnii, El a devenit asemănător cu ei, pentru ca prin moarte să îl distrugă pe cel ce are puterea morții, care este Diavolul, și să elibereze pe cei care toată viața lor erau ținuți în sclavie prin frica de moarte. E clar că El n-a venit să ajute pe îngeri, ci a venit să ajute sămânța lui Avraam. De aceea El a trebui să fie făcut în toate precum frații Lui.” Să fie făcut în toate! Și nu spune că trupul pe care El l-a stăpânit și l-a posedat a fost făcut în toate… Spune că El a fost făcut! Da, nu pot să înțeleg lucrul acesta! Dar dacă Biblia declară că El a fost făcut în toate ca frații Lui, trebuie să afirm lucrul ăsta! Nu să inventez prostii și să spun că El a posedat un trup. Nu pot să fac declarațiile acestea!
Un Mare Preot milos
„A trebuit să fie făcut în toate ca frații Lui ca să poată fi un Mare Preot milos…” De aceea! Dacă Isus doar a posedat un trup, înseamnă că Isus nu poate să fie un Mare Preot milos și credincios în slujba lui Dumnezeu și nu poate să facă ispășire pentru păcatele poporului! Vedeți de ce este esențial să ne dăm viața pentru adevărul acesta și să susținem că Isus este om 100%? Nu că doar a posedat un trup! De aceea trebuie să susținem cu tărie lucrul ăsta, pentru că dacă nu susținem cu tărie lucrul ăsta, înseamnă că ceea ce s-a întâmplat acolo de fapt nu a fost o jertfă pentru păcat și că Isus nu este Mare Preot!
„Pentru că El însuși a fost ispitit prin ceea ce a suferit, El poate să-i ajute pe cei ce sunt încercați.” Isus este mai om ca oricare dintre noi! Isus a fost Dumnezeu întrupat, o minune, un eveniment supranatural! De aceea și Pavel îi spune lui Timotei – 1 Timotei 3:16 – „Și fără îndoială mare este taina evlaviei: Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit drept prin Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost predicat printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost luat în slavă.” Cel ce a fost arătat în trup, a venit în trup, a avut un trup! Pentru că a fost om, om ca și noi, om ca și frații Lui, sută la sută.
Victorios asupra lui Satan și desăvârșit prin suferință
În al treilea rând, Sămânța aceasta, în lumina pasajului din Geneza 3:15 și a ceea ce ne spune Scriptura în Noul Testament, îl va zdrobi pe Satan. Am citit deja puțin aici în Evrei. Cristos merge la cruce, moare pentru noi și îl distruge pe Satan. Evrei 2:9-15 (NTR): „Îl vedem însă pe Isus care a fost făcut cu puțin mai prejos decât îngerii, încoronat acum cu slavă și onoare datorită morții pe care a suferit-o, pentru ca prin harul lui Dumnezeu să guste moartea pentru toți. Cel pentru care și prin care sunt toate a considerat potrivit ca pentru a aduce mulți fii la slavă să-L desăvârșească prin suferință pe autorul Mântuirii lor.” Cineva a făcut cu altcineva ceva. Nu e aceeași persoană aici! Sunt două persoane.
„Cel pentru Care și prin Care sunt toate a considerat potrivit ca, pentru a duce mulți fii la slavă, să-L desăvârșească prin suferințe pe Autorul mântuirii lor. Căci atât Cel Ce sfințește, cât și cei ce sunt sfințiți sunt toți din Unul. De aceea, Lui nu-I este rușine să-i numească frați, spunând: „Voi vesti Numele Tău fraților Mei; Te voi lăuda în mijlocul adunării!“ De asemenea, El spune: „Îmi voi pune încrederea în El!“ Și, din nou, El spune: „Iată-Mă, Eu și copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu!“ Așadar, întrucât copiii sunt părtași sângelui și cărnii, El a devenit asemănător cu ei, pentru ca, prin moarte, să-l distrugă pe cel ce are puterea morții, care este diavolul, și să-i elibereze pe cei care toată viața lor erau ținuți în sclavie prin frica de moarte.”
De aceea cel credincios nu mai are frică de moarte. Nu-i este teamă de moarte. Cristos merge la cruce și îl distruge pe diavol. Satana a fost învins la cruce, însă la al doilea Advent, în momentul în care Cristos va încredința Tatălui împărăția… Hai să deschidem la 1 Corinteni 15, unul dintre pasajele pe care le îndrăgesc foarte, foarte mult, când vorbim despre învierea lui Isus. Versetul 24 spune: „Apoi va veni sfârșitul, când El” (adică Fiul) „îi va încredința Împărăția lui Dumnezeu Tatăl” (iarăși, două persoane: Fiul ia împărăția și o dă Tatălui), „după ce va fi distrus orice conducător, orice autoritate și orice putere. Căci El trebuie să domnească până când îi va pune pe toți vrăjmașii sub picioarele Sale. Ultimul vrăjmaș care va fi distrus va fi moartea. Căci El „I-a pus totul sub picioare“. Dar când se spune că toate I-au fost supuse, este evident că aceasta nu-L include pe Cel Ce I le-a supus pe toate” (adică Tatăl). Și e interesant că „apoi va veni sfârșitul”.
La primul Advent, Fiul îl învinge pe Satana, îi zdrobește capul. Dar un șarpe cu capul zdrobit încă mai dă din coadă. Însă nu are niciun fel de putere, nu îți mai poate face niciun rău. În momentul în care Fiul Îi dă această Împărăție Tatălui în contextul acela al zilei Domnului, în contextul acela Pavel spune că ultimul vrăjmaș care va fi distrus va fi moartea. Vedem aspectele acestea mult mai pe larg în Apocalipsa spre sfârșit, când ni se dă și succesiunea acolo și ni se povestește despre aspectul acesta.
O nouă creație
Despre ce Împărăție se vorbește aici? Versetele 22 și 23: „Așa cum în Adam toți mor, la fel, în Cristos, toți vor fi înviați, însă fiecare la rândul lui; primul rod este Cristos, apoi, la venirea Lui, cei ai lui Cristos.” Eu cred că această împărăție despre care vorbește aici este această împărăție a celor aleși. Vorbește aici despre „cei pe care Tatăl mi i-a dat și trebuiau să vină la mine și au venit la mine”. Pe ei Fiul îi dă înapoi Tatălui. E un schimb pe care Ei îl fac aici. El spune că „cei care vin la Mine sunt cei pe care Tatăl Mi i-a dat”. După care, în cele din urmă vedem că această această finalitate a sfârșirii noi creații se termină tocmai cu acest transfer al Împărăției de la Fiul înapoi către Tatăl.
Dumnezeu s-a odihnit de două ori: s-a odihnit o dată, după prima creație, și s-a odihnit a doua oară în jertfa lui Isus, fiind satisfăcut de ceea ce Isus a făcut.
De aceea, repet, avem creația, avem răscumpărarea, avem noua creație. Avem creația: Dumnezeu lucrează, cade omul, Dumnezeu din nou muncește și răscumpără omul, Isus vine, moare, încheie această lucrare de răscumpărare, după care începe lucrarea de nouă creație, de a crea lucruri noi și lucrul ăsta se întâmplă în momentul învierii. De aceea pentru mine 1 Corinteni 15 este atât de esențial. Și această nouă creație este dată în mâinile Tatălui tocmai pentru că ea continuă pentru veșnicie.
Asta este lucrarea finală pe care o face Dumnezeu, noua creație. Sunt trei lucrări pe care Dumnezeu le-a făcut: creație, răscumpărare și o creație nouă. Dumnezeu s-a odihnit de două ori: s-a odihnit o dată, după prima creație, și s-a odihnit a doua oară în jertfa lui Isus, fiind satisfăcut de ceea ce Isus a făcut. Acestea sunt cele două momente în care Dumnezeu se odihnește. Apocalipsa 20:1-15 este imaginea pe care o dă Ioan cu privire la acest moment.
Și noi, cei credincioși, suntem sămânța lui Avraam
Nu doar sămânța va zdrobi pe Satan. Dacă deschideți în Romani 16:20: „Dumnezeul păcii îl va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre.” Picioarele cui? Ale voastre, ale credincioșilor! Deci nu numai că Isus a călcat pe capul lui Satan în momentul în care El a murit și l-a biruit și a înviat. Noi vom călca pe capul lui Satan și noi îl vom zdrobi sub picioarele noastre. „Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi. Dumnezeul păcii îl va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre.” Asta este pentru că suntem sămânța lui Avraam. Isus este Sămânța semințelor. El este adevărata sămânță, dar mie îmi place că Pavel zice în Galateni 3:29, când termină pasajul acela și reflectează la tot ce a însemnat scopul legii și după aceea la modul în care acum devenim copiii lui Dumnezeu prin credință, el spune: „Iar dacă voi sunteți ai lui Cristos, atunci sunteți sămânța lui Avraam și moștenitori după promisiunea făcută.”
Fraților, surorilor, tot Vechiul Testament se împlinește în viața noastră. Și nu spun lucrul ăsta ca să să ne mândrim cu cine suntem, ci să ne mândrim cu Cristos și ce a făcut Cristos pentru noi! Tot Vechiul Testament se împlinește în viața ta și în viața mea, ca și copii ai lui Dumnezeu! Toate promisiunile astea la care oamenii aceștia tânjeau în Vechiul Testament și spuneau: „Oare când o să se întâmple?” și erau plini de emoție… „Poate se întâmplă mâine…” Noi experimentăm astăzi și trăim toate aceste binecuvântări! Noi suntem sămânța lui Avraam. Noi suntem moștenitorii. Noi suntem cei înfiați de Tatăl. Noi suntem copiii Lui, putem să îi spunem „Ava!” Fenomenal!
Fiul Omului nu a venit să judece lumea
În esență ce face jertfa lui Isus este să îl condamne pe Diavolul, să zdrobească capul Diavolului, și odată cu el să rostească judecata asupra seminței lui, a celor care nu vor crede în Isus.
Cel mai răsunător comentariu la Geneza 3:15 – cine putea să-l aibă decât Isus? Ioan redă acest comentariu la Geneza 3:15 în Ioan 3:14-18: „Și, așa cum Moise a înălțat șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să aibă viață veșnică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Cel ce crede în El nu este judecat; însă cel ce nu crede a și fost judecat, pentru că nu a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” (Ioan 3:14-18 NTR).
Vedeți paradoxul din textul acesta, aproape contradicție? Spune că Fiul Omului nu a venit să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. După care spune „cel Ce crede în El nu este judecat; însă cel ce nu crede a și fost judecat”. Pentru că în esență ce face jertfa lui Isus este să îl condamne pe Diavolul, să zdrobească capul Diavolului, și odată cu el să rostească judecata asupra seminței lui, a celor care nu vor crede în Isus.
Așteptând al doilea Advent
Dar tuturor celor ce cred în numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu. Știți care e paradoxul textului acestuia sau frumusețea Lui? Este că așa cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul Omului, pentru ca oricine se uită la El, oricine se uită la Isus care este înălțat pe cruce, să aibă viața veșnică. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că L-a dat pe singurul Lui Fiu.
El a venit o dată și va mai veni încă o dată – și doar prin El omul poate să fie o creație nouă, doar prin El poate să aibă viața, doar prin El poate să se odihnească și doar în El poate să fie cu adevărat fericit și împlinit.
Satan a încercat tot timpul să elimine Sămânța. La cruce a crezut că toate eforturile lui au fost răsplătite. Însă știți ce nu a știut Diavolul? Ce poate face dragostea lui Dumnezeu, care L-a înviat pe Cristos din morți, distrugând toate lucrările celui rău. Și aceeași dragoste, aceeași dragoste… Spune Pavel „aceeași putere care l-a înviat pe Isus din morți este puterea care lucrează în voi”. Este dragostea care lucrează în voi.
Aceeași dragoste a lui Dumnezeu te poate aduce la viață și pe tine. Aceeași dragoste, aceeași putere. Încrede-te în ceea ce Fiul Său a făcut și pune-ți toată credința în El și în jertfa Lui. De ce? Pentru că El este Regele, Sămânța adevărată care a fost predicată încă de la începutul lumii, care a fost predicată lui Avraam, care a fost predicată lui David. Și apoi profet după profet au făcut declarațiile acestea despre Șilo, despre Mesia care va veni. El a venit o dată și va mai veni încă o dată și doar prin El omul poate să fie o creație nouă. Doar prin El poate să aibă viața, doar prin El poate să se odihnească și doar în El poate să fie cu adevărat fericit și împlinit.
