Nicu SotirSfințenia vieții nu se obține simplu prin eforturi morale, nici măcar prin străduința de a ține legea lui Dumnezeu. Nu are nimic de-a face cu „lasă totul în urmă și lasă-L pe Dumnezeu”. Sfințenia practică implică darea la moarte a lucrurilor din viața noastră pe care Dumnezeu le-a sortit la moarte pe cruce (mortificare) și trăirea vieții noi oferită nouă prin prezența/locuirea lui Cristos. Efortul uman este cerut, dar nu separat de lucrarea Duhului Sfânt, care își supune carnea și care ne ajută să dăm la moarte faptele acesteia prin puterea Lui, în timp ce la nivelul minții noastre devenim din ce în ce mai preocupați de lucrurile Duhului.
Imperativul pentru o trăire sfântă din Romani 8:12-13 se bazează pe faptul că Duhul sfințeniei ne are în proprietate (ne posedă), cerând un „Da” continuu din partea noastră la activitatea trecută, prezentă și viitoare de eliberare a lui Dumnezeu. Duhul ne împuternicește să umblăm în căile lui Dumnezeu și să luptăm împotriva păcatului.
Argumentul lui Pavel din Romani 6:1-8:13 îi plasează pe creștini ca beneficiari direcți ai morții și învierii lui Cristos, chemați să trăiască în această eră ca unii care aparțin următoarei ere. Trăind prin puterea Duhului Său, trebuie însă să ducem o luptă cu carnea, până când scopul lui Dumnezeu se va consuma în noi, în învierea noastră în glorie.
Noua viață a credinciosului în Duhul Sfânt
| Text biblic: Romani 8:1-13 | Serie: Epistola către Romani | Tematică: Viața condusă de Duhul Sfânt