Nicu SotirPrezența sentimentelor de vinovăție nu indică în mod automat prezența vinovăției ca aspect obiectiv. Însă poate arăta prezența vinovăției prin faptul că cineva forțează împotriva conștiinței lui. Așadar, ori de câte ori experimentăm sentimente de vinovăție trebuie să ne retragem și într-un mod onest să ne întrebăm dacă am încălcat Cuvântul lui Dumnezeu. Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la asta? Mă simt vinovat; De ce mă simt vinovat? Și nu trebuie să faci lucrul acesta de față cu toată lumea, ci să te retragi de unul singur. Să meditezi cu privire la aceste aspecte. Care sunt credințele mele?
De multe ori în această luptă pe care o ducem cu vinovăția, de fapt ce nu facem noi ca și credincioși este să ne însușim iertarea pe care Dumnezeu ne-a acordat-o. În momentul în care ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte. Și nu mai suntem vinovați înaintea Lui. Și acele sentimente care continuă continuă dintr-o necredință pe care o trăim și din niște sentimente de a dovedi o neprihănire de sine și de a căuta cumva să-L impresionăm pe Dumnezeu. Dar Dumnezeu te-a iertat! Și El are puterea să te curățească în viața ta și de alte păcate - și trebuie să crezi lucrul acesta. Acesta este cel mai frumos revers al acestei discuții despre vinovăție: că Dumnezeu, în Isus, ne-a oferit o iertare deplină și că trebuie să ne bucurăm de această îmbrăcare cu Hristos, de această schimbare și restaurare într-un mod deplin.