Cred că Isus are aici în vedere altceva decât ochiul la prima vedere vede. Ne uităm la text și ne dăm repede cu părerea. Aaa, Isus vrea să spună că trebuie să îmi plătesc taxele. Ok! S-ar putea ca paragraful în sine să sugereze și acest lucru, dar oare acest lucru a vrut să transmită Isus aici? Cu ce îi ardea oare buza pe credincioșii din perioada lui Matei? Cu aceste taxe și impozite pe care nu și le permiteau să le plătească? Uităm că perioada istorică căreia se adresează Matei este una zbuciumată, în care natura durerilor și problemelor este alta… credincioșii sunt persecutați pentru credința lor. Conducătorii romani sunt nemulțumiți de atitudinea acestor proaspeți prozeliți ai căii care nu vor să i se mai închine lui Cezar, ci doar zeului lor suprem – Isus. Asta da problemă!
Acum, cu privire la cei cărora li se adresează Isus, problemele lor sunt de o altă conformație. Deși în esență și ei se confruntă cam cu același tip de socoteală. Cezar vs. Iahve … deși pentru cei mai mulți era Cezar vs. iudaism … de aceea conotațiile sunt politice. În fine! Care este miezul adevărului pe care vrea Isus să îl transmită acestor farisei și irodieni ipocriți?
Cred că vin la Isus cu o chestiune sensibilă discutabilă prin care să îl prindă în off-side. Cred că acestea este motivul pentru care fariseii nu se mai duc singuri, venind însoțiți de prieteni speciali – irodienii. Nu-i greu însă de observat că toată spuma societății spirituale este acolo: saducheii, cărturari și mai mari preoților. Nu avea cum să nu fie, pentru că discuția era purtată la umbra răcoroasă a templului. Da, Isus nu se lasă intimidat de mulțimea intelectualilor și a învățaților vremii și nici nu caută să îi impresioneze intrând în cârdășie cu ei. Este de fapt un lucru bine observat chiar și de ei: Isus, știm că nu cauți la fața oamenilor. Chiar nu îți pasă ce spun aceștia. Nu ți-e frică de nimeni. Tocmai de aceea am găsit cu cale să venim la tine. Da, Isus nu este un cameleon care să-și schimbe tactica, discursul sau crezurile în funcție de culoarea audienței.
De meditat: Când mă gândesc la acest puhoi de vipere, nu pot să nu mă întreb oare cum aș proceda eu într-un astfel de impas. M-aș face pierdut în relevanța culturală a vremii sau aș rămâne ferm pe picioare apărându-mi convingerile??!?! Ce ai face tu? Ce faci atunci când ești intimidat de răutatea și iureșul celor din jur, care crizează ori de câte ori aud despre păcat, Isus și viață veșnică.
Să revenim! Știți ce mi-ar fi plăcut să se prilejuiască și cu ocazia acestei întâmplări? Ar fi fost o delectare să-l fi auzit pe Isus: De ce gândiți în inimile voastre cutare și cutare… politic vorbind ei și-ar fi dorit mai mult o eliberare fiscală decât monopolul roman. Se știe că de câteva ori unii dintre farisei au ieșit în mod public susținând partida zeloților, a revoluționarilor vremii lui Isus, a răsculaților împotriva sistemului păgân-roman.
Ce-a vrut Isus să spună cu: Dați deci Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu! Dați partea care se cuvine Cezarului și restul lui Dumnezeu! Întrebarea mea ar fi: Ce îi aparține lui Dumnezeu? TOTUL! Ce dai cezarului aparține lui Dumnezeu… Cezarul aparține lui Dumnezeu. Toți împărații pământului sunt puși de Dumnezeu. „El schimbă vremurile și împreujurările, El răstoarnă și ridică împărați…” (Daniel 2:21) Isus însuși îi spune lui Pilat: Nu ai avea nici o putere asupra mea, dacă nu ți-ar fi dată de sus. (Ioan 19:10-11)
Vă aduceți aminte discuția pe care am avut-o cu privire la taxe cu ceva timp în urmă (era în discuție taxa de la templu)? Pe de-o parte credinciosul are libertatea de a nu plăti aceste taxe, însă își îngrădește libertatea aceasta de dragul celor din jur. Iar pe de altă parte credinciosul este obligat să le plătească pentru că El i se închină lui Dumnezeu.
Nu vreau să mă opresc aici pentru că nu aceasta este esența textului nostru. Cezar nu cerea doar supunere, ci și închinare, iar acest lucru nu i se cuvenea. El cerea peste ceea ce ar fi trebui să ceară.
Uitați aspectul la care vreau să medităm în continuare… Ce dai statului român? Ce dai firmei față de care lucrezi? Ce dai la urmă pentru progresia ta profesională? Etc… Ce dai pentru Domnul? Și nu mă refer aici la bani, colecte. Nu mă refer la timp, la energie, la meditație, la slujire, la închinare… Vedeți, suntem mai preocupați de cele materiale, decât cele spirituale. La un astfel de text, facem mai degrabă o mare gargară cu privire la taxe și impozite în loc să ne interogăm și să ne luăm pulsul spiritual, întrebându-ne cât de mult investim în lucrurile de sus. Par mai scuzat decât dumneavoastră pentru că sunt pastor, dar voi fi și mai asupra judecat pentru lucrurile pe care le fac sau nu le fac. Eu cred că îmi doresc mai degrabă ipostaza dumneavoastră, iar dumneavoastră pe a mea. Eu zic să tragem aer în piept, să deschidem bine ochii la starea în care ne regăsim și să cutezăm spre mai bine.
Episodul următor se încadrează la aceeași rubrică. Saducheii aceștia sunt interesați în căsătoria de dincolo, așa cum cei de mai devreme erau preocupați de imperativul dedicării totale față de Iahve. Cum să dăm păgânilor; noi trebuie să ne dăm cu totul lui Dumnezeu! Oare cum să existe viață după moarte, când o femeie a avut aici pe pământ mai mult bărbați! Înțelegeți logica???
Dacă primilor Isus le spune că sunt ipocriți, pe aceștia îi încadrează într-o cu totul altă categorie. Unii mai nobili ca alții! Aceștia nu sunt decât niște rătăciți care nu înțeleg nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Bineînțeles că nu se poate una fără cealaltă. Să cunoști Scripturile și puterea lui Dumnezeu sunt cauza și efectul.
Concluzia tristă este că ei nu Îl cunoșteau pe Dumnezeu.
Aproape parcurgi textul și te întrebi: Dar care era testul? Cum voia expertul acesta al legii să-L pună la încercare pe Isus? Ieronim face o observație pertinentă: pentru rabini toate poruncile lui Dumnezeu erau la fel de importante, nu se putea spune că una dintre clasele de porunci era mai importantă. Notați-vă un aspect tehnic cu privire la întrebarea cărturarului: el spune ce tip de porunci,nu care dintre porunci… în greacă poia,nu tis. El întreabă care clasă de porunci este cea mai mare, mai importantă…
Isus citează Deuteronom 6:5. Observați, da? Cărturarul îl întreabă care tip de porunci sunt cele mai importante (ca și capcană), iar Isus îi spune aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă (singular – nu tip de porunci). Însă Isus nu se oprește aici și îi mai dă un răspuns, care depășește așteptările lui. În porunca lui Isus, dragostea lui Dumnezeu este responsabilitatea supremă, dar această realitate a dragostei și măsură largă a exprimării ei se vede deslușit în dragostea față de vecin.
Calvin spunea: „Dragostea pentru vecinul meu nu va înflori până când dragostea lui Dumnezeu nu va începe să domnească… și dragostea lui Dumnezeu nu poate domni fără a reproduce o afecțiune frățească.”
Asta înseamnă că lucrul cel mai important în viață este să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău. Adică lucrurile care sunt pregătitoare – mersul la biserică și scufundarea zilnică în Cuvânt și rugăciune – sunt cele mai importante aspecte din viața unui credincios.
Brunner: „Deficiențele noastre în aceste responsabilități fundamentale ale dragostei îi fac pe creștini să fie și mai recunoscători că există evanghelie în Noul Testament, o evanghelie a iertării de păcate, o evanghelie care ne spune că dragostea lui Dumnezeu față de noi este mai mare și mai importantă decât dragostea noastră exprimată față de El. Cea mai mare poruncă este ca oamenii să Îl iubească pe Dumnezeu și pe alții fără ezitare; cel mai mare adevăr este dragostea generoasă a lui Dumnezeu față de oamenii păcătoși. „Dragostea constă în aceasta: nu că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit pe noi şi L-a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” (I Ioan 4:10)”
Cine este Isus să facă această afirmație? Observați că la răspunsul dat celei de-a treia întrebări nu există feedback. Nu avem răspunsul sau reacția audienței, așa cum avem la celelalte două ocazii. Pentru că cele două episoade se leagă unul de celălalt.
Întrebarea lui Isus stă în centrul tuturor acestor întrebări.
Vedem râvna lui Isus pentru Dumnezeu:
1. Dați lui Dumnezeu înapoi ce îi aparține Lui,
2. Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți,
3. Să Îl iubiți pe Domnul Dumnezeu,
4. Domnul a spus Domnului meu.
