Hristos, odihna noastră deplină


| Text biblic: Galateni 3:1-14 | Tematică: Harul lui Dumnezeu

La început de an, cei mai mulți dintre noi luăm multe hotărâri și pornim cu mari așteptări pentru anul ce ne stă înainte. Nu ne sunt străine promisiuni ca: „Anul acesta vreau sa citesc mai mult din Cuvânt”, „vreau sa mă rog mai mult”, „vreau să fiu mai darnic.” Nu este nimic greșit în a lua astfel de hotărâri, atât timp cât acestea nu devin un scop în sine și un mod prin care noi ne evaluăm progresul spiritual. Legalismul se centrează pe om și pe ceea ce el poate face, sau mai bine zis pe ceea ce el nu poate face. Domnul Isus a venit ca să ne dea odihnă și să ne elibereze de toată truda și neputința noastră de a-I fi plăcuți Tatălui.

După aceea, am văzut în vis că Tâlcuitorul a luat pe Creștin de mână, și l-a dus într-un loc unde era un foc aprins lângă un zid. Acolo, era cineva care turna apă neîncetat ca să-l stingă; cu toate acestea focul se aprindea tot mai mult cu flăcări și mai mari și mai fierbinți.

– Ce înseamnă asta? întrebă Creștinul.

Tâlcuitorul răspunse: – Focul acesta este lucrarea harului în inima omului. Cel ce toarnă apă în el ca să-l stingă este Diavolul. Totuși, cum vezi, focul arde cu atât mai tare și cu flăcări cu atât mai fierbinți; pricina ți-o voi spune îndată.

Apoi s-a întors cu el și s-a dus în cealaltă parte a zidului. Acolo a văzut pe cineva ținând în mână un vas plin cu untdelemn, din care turna în foc neîncetat, dar pe furiș.

Creștinul întrebă: – Ce va să zică asta?

Tâlcuitorul răspunse: – Acesta este Cristos, care toarnă fără încetare untdelemnul harului Său în inimă, ca să întrețină lucrarea începută acum. Prin aceasta se arată că în sufletul poporului Său lucrează harul Său, cu toată stăruința Diavolului de a zădărnici lucrarea Lui. După cum ai văzut, El stătea după zid ca să întrețină focul, ceea ce înseamnă că pentru un om neîncercat e foarte greu să înțelegă cum se întreține lucrarea harului într-un suflet.”

John Bunyan – Călătoria Creștinului, capitolul 4 (Editura Stephanus, 1998)

În prezența cărui fel de persoană ați vrea mai degrabă să fiți/să petreceți timp? În prezența cuiva care vă analizează cu lupa și găsește mereu lucruri pe care să vi le spună că ar trebui schimbate? Sau în prezența cuiva a cărui dragoste este necondiționată, și dorința de schimbare să izvorască din faptul că ești iubit și ești acceptat de ea?

Galateni 3:1-14

Plasarea noastră sub Lege și sub strădania eforturilor noastre, nu va face decât să stârnească în noi o tot mai mare disperare. Avem nevoie de harul lui Dumnezeu atât în mântuire, cât și în continuarea noastră pe cale.