Dreptatea lui Dumnezeu

Caracterul drept al lui Dumnezeu nu poate să treacă cu vederea păcatul și să-l lase pe făptaș nepedepsit. Dacă noi oamenii suntem indignați ori de câte ori cineva, deși vinovat, scapă nepedepsit și avem în noi înșine acest spirit justițiar care cere să se facă dreptate, cu cât mai mult ne așteptăm de la un Dumnezeu care ni S-a revelat pe sine ca fiind infinit în dreptate, să nu treacă cu vederea și să nu lase nepedepsit păcatul.

Dovada bunătății lui Dumnezeu constă în aceea că el nu scuză și nu lasă nepedepsită nici o faptă rea.

Noi, oamenii, înțelegem greșit termenul de bunătate. Avem două feluri de măsură, am vrea ca faptele noastre rele să fie trecute cu vederea, însă nu mai gândim la fel în privința faptelor rele ale altora.

Orice păcat izvorăște din nesupunerea față de Dumnezeu și din revoltă față de ordinea pe care El a stabilit-o în univers. Ne naștem rebeli și nu vrem să dăm socoteală nimănui. Vrem să ne fim nouă înșine propriul Dumnezeu.

Omului nu-i place să-i spui că este neputincios, că faptele și meritele sale nu câștigă favoarea lui Dumnezeu. Aceasta este religia omului care în esență se înalță tot pe sine.

„Religia lui Dumnezeu” este însă pentru cei care se văd lipsiți de merite proprii, care se văd pierduți prin ei înșiși. Suntem ca acel om care este în adâncul mării și care va striga după ajutor doar atunci când și-a consumat orice energie și și-a pierdut orice speranță de salvare prin propriile sale puteri.

Domnul Isus ne-a înlocuit pe noi în moartea pe care o meritam pe drept. El S-a interpus între Dumnezeu și om.

Crucea este locul unde Dumnezeu a acționat într-un mod drept în privința păcatului oamenilor. Crucea ne arată de asemenea cât de serios tratează Dumnezeu păcatul.

Florin Mereuță