Florin MereuțăCine se uită la un sclav cu invidie? Mai degrabă îl disprețuiește și îl desconsideră. Și totuși în împărăția lui Dumnezeu lucrurile sunt cântărite diferit. „Căci Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.”
Pentru noi, credincioșii, nu există alt standard decât cel al Domnului Isus - și niciunul dintre noi nu ne putem ridica la înălțimea acestui standard. Dar vom vedea că nu este vorba de a ne ridica noi la acest standard, ci este vorba despre faptul că noi avem această țintă, privind la Hristos. Și privind la Hristos, înțelegând cum este El și văzând cum este El, în lumina Lui ne vedem atât de în nevoie de El și strigăm după ajutor. Acesta este un lucru esențial în Noul Legământ, și anume că Hristos este Cel care este în centrul tuturor lucrurilor și în acest proces de transformare noi cerem mereu harul Lui, îndurarea Lui și ajutorul Lui.
Credincioșii sunt chemați să privească la Isus ca standard al conduitei lor
| Text biblic: Filipeni 1:25-2:11 »Filipeni 1:25-2:11; Ioan 13:1-17 | Serie: Epistola către Filipeni | Tematică: Biserica locală