Dumnezeu este dragoste (prima parte)


Paradoxal, deși se vorbește mult despre dragoste, iar oamenii se grăbesc să se pronunțe experți, puțini sunt cei care o înțeleg cu adevărat. În mediul secular a existat din ce în ce mai mult o denaturare a dragostei adevărate, iar odată cu această transformare culturală mediul evanghelic a fost profund afectat și el. Drama este că noi credem că deținem definiția și înțelegerea corectă.

De-a lungul timpului mulți s-au odihnit la gândul că Dumnezeu este dragoste și că în El este iertare deplină. Fapt adevărat! Cu toate acestea, oamenii au uitat de celelalte manifestări divine ca și cum ele toate ar fi capitulat înaintea acesteia (concept proclamat cu agresivitate de teologia liberală). Dar oare cum poți înțelege cu adevărat că Dumnezeu este dragoste fără a încerca să cuprinzi în același timp omnisciența Lui, și imutabilitatea Lui, și infinitatea Lui, și dreptatea Lui etc.? Nu are de-a face așa de mult cu faptul că El ar avea atribute, ci că El definește atributele Sale. Dumnezeu nu este o ființă compozită, alcătuită din mai multe părți precum este omul. Acesta este o ființă compozită, alcătuită din multiple părți, însă Dumnezeu este o ființă simplă, o singură parte. De exemplu, dacă spunem că El este neschimbător, spunem în același timp că este veșnic neschimbător, o sfințenie neschimbătoare, o dragoste neschimbătoare etc. Natura Lui divină definește dragostea și sfințenia și suveranitatea și mila și toate celelalte. Nu caracteristicile îl definesc pe El, ci toate aceste atribute izvorăsc din Ființa Lui. Dumnezeu nu este dragoste pentru că iubește, ci iubește pentru că este dragoste, pentru că este un izvor infinit de dragoste.

Să înveți cine este Dumnezeu nu este ca mersul la un restaurant unde se oferă un serviciu de tip bufet suedez. Nu ne luăm farfuriile și ne punem doar dragoste pe ea, deși, în practică, creștinii fac asta permanent.

Să înveți cine este Dumnezeu nu este ca mersul la un restaurant unde se oferă un serviciu de tip bufet suedez. Nu ne luăm farfuriile și ne punem doar dragoste pe ea, deși, în practică, creștinii fac asta permanent. Aceasta este o realitatea dramatică și periculoasă, pentru că este rampa de lansare pentru orice formă de idolatrie. În esență, când facem acest lucru, îl dezbrăcăm pe Dumnezeu de unele dintre atributele Sale și în rearanjăm după cum poftim noi – în conformitate cu modul nostru de gândire, cu imaginația noastră, după cum zicea Pavel în Romani 1:23. De câte ori nu am auzit spunându-se, „O, dar Dumnezeul meu nu este așa!”, în mod special în mijlocul unei discuții despre suveranitatea lui Dumnezeu. Dar tocmai acest lucru definește un idol! El este un dumnezeu fals care slujește ca un substitut/înlocuitor adevăratului Dumnezeu.

Ioan se străduiește să ni-L caracterizeze pe Dumnezeul dragostei. El spune, „Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții, pentru că dragostea este din Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu și-L cunoaște pe Dumnezeu! Cel ce nu iubește nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste. Prin aceasta a fost arătată dragostea lui Dumnezeu între noi: Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca să trăim prin El.” (1 Ioan 4:7-9) Observați că Ioan nu spune, „Dumnezeu este iubitor” și nici, „Dumnezeu iubește”. El afirmă, mai degrabă, că El este dragoste. De asemenea, apostolul afirmă și care este motivația iubirii interumane atunci când spune că dragostea este din Dumnezeu. Acest lucru sugerează că dragostea îi aparține lui Dumnezeu; este în cele din urmă de la Dumnezeu. Ori de câte ori este manifestată dragoste, ne conduce la sursa ei, la Dumnezeu Însuși. Ioan face declarațiile pe care le face nu având în vedere o dragoste generică, ci una particulară (în partea a doua a acestui capitol vor fi descrise tipurile de dragoste prezentate în Scriptură). Adevărata dragoste nu poate fi trăită decât cunoscându-L pe Acela care este dragoste (cf. 4:8). Acesta ar trebui să fie gândul nostru umil și motivul de laudă!