Pentru cei familiarizați cu reforma engleză, numele Latimer sună incomplet. El cere un Ridley.
Episcopii Hugh Latimer și Nicholas Ridley sunt legați împreună în istorie în primul rând pentru că au fost legați pe același rug pe 16 octombrie 1555, în nordul Oxford-ului. Dar Latimer și Ridley au împărtășit mai mult decât martirajul. Episcopii au fost de asemenea împreună pe aceeași listă a celor mai influenți reformatori ai Angliei – alături de bărbați și femei al căror devotament față de Scriptură și față de gloria lui Cristos a transformat Anglia dintr-un regat catolic într-un far al Reformei.
Atât Latimer, cât și Ridely au trăit pe parcursul domniei a patru monarhi englezi: Henry al VII-lea, Henry al VIII-lea (cel cu toate soțiile), Edward al VI-lea și Mary I (cunoscută și ca ”Blood Mary” [”Maria Sângeroasa” – n.trad.]). Amândoi au fost martori la avansurile și retragerile Reformei sub tentativa de acceptare a lui Henry al VIII-lea, îmbrățișarea caldă a lui Edward al VI-lea și rezistența violentă a Mariei I față de doctrina reformată. Dar cei doi nu au fost simpli observatori.
Latimer predicatorul
Latimer, născut în jurul anului 1485, și-a petrecut primii 30 de ani ca un catolic zelos – sau, în cuvintele sale, un „papist încăpățânat”. „Eram un papist la fel de încăpățânat ca oricare altul din Anglia”, scria el, „atât de mult încât atunci când mi-am susținut licența în teologie, întregul meu discurs a fost împotriva lui Philip Melanchthon [mâna dreaptă a lui Luther]”.
Dar curând după discursul lui Latimer împotriva reformei, un tânăr student la teologie din Cambridge, pe nume Thomas Bilney, l-a abordat cu o cerere. I-ar putea permite Latimer lui Bilney să-i explice în privat propria sa credință reformată? Latimer a fost de acord, iar din acel moment „am început să simt mirosul Cuvântului lui Dumnezeu și am părăsit doctorii (specialiștii – n.trad.) din mediul academic și astfel de copilării”. Latimer a strâns săgețile pe care le aruncase înspre Reformă și a început să îndrepte arcul în cealaltă direcție. De-a lungul următoarelor două decade, el s-a evidențiat ca un predicator reformat pasionat, uneori bucurându-se de aprobarea regelui Henry al VIII-lea, iar alteori temându-se de persecuție din partea lui (în funcție de dispoziția regelui).
Poate că cei mai productivi ani ai lucrării lui Latimer au fost în timpul scurtei domnii a lui Edward al VI-lea, între 1547 și 1553. În ciuda vârstei sale, Latimer l-a asistat pe Arhiepiscopul de Canterbury, Thomas Cranmer, la reformarea bisericii engleze și a predicat, de asemenea, ca un om care pur și simplu nu se putea opri. Conform lui J.C. Ryle, „Niciunul dintre reformatori nu a semănat doctrina protestantă la o scară atât de mare și atât de eficace în cadrul claselor de mijloc și de jos precum Latimer”.
Apoi, în 1553, Regina Maria a venit la putere, iar Latimer a fost trimis într-o celulă în Turnul Londrei.
Ridley savantul
Ridley, cu aproape 20 de ani mai tânăr decât Latimer, s-a născut în jurul anului 1502 în apropierea graniței cu Scoția. Pe parcursul următorilor 50 de ani, urma să devină unul dintre cei mai sclipitori intelectuali ai Angliei, mergând până acolo că a memorat toate epistolele Noului Testament – în greacă.
După ce a frecventat Colegiul Pembroke din Cambridge în anii adolescenței, Ridley și-a continuat studiile în Franța, unde probabil că a întâlnit învățăturile reformate. Spre deosebire de Latimer, nu există o consemnare clară a tranziției lui Ridley de la preot catolic la predicator protestant. Dar cunoaștem faptul că în 1534 a semnat un decret împotriva supremației papei, că a acceptat postul de capelan al arhiepiscopului Cranmer trei ani mai târziu și că până în 1545 renunțase deja la doctrina catolică a transsubstanțierii. Când a devenit episcop al Londrei în 1550, a înlocuit altarele de piatră din bisericile londoneze cu simple mese de lemn. Potrivit lui Ridley și reformatorilor, împărtășania era o sărbătoare duhovnicească, nu un sacrificiu.
Abilitățile academice ale lui Ridley l-au propulsat dintr-o poziție prestigioasă în alta, chiar și sub domnia capricioasă a lui Henry al VIII-lea. Din Canterbury la Westminster, apoi la Soham, la Rochester și la Londra, Ridley a studiat, a predicat și, odată ce Edward al VI a ajuns la tron, s-a implicat cu putere în reformele lui Cranmer.
Apoi regina Maria a ajuns la putere, iar Ridley l-a însoțit pe Latimer în Turnul Londrei.
Candela Angliei
Pe 16 octombrie 1555, după ce au petrecut 18 luni într-o celulă din turn, Latimer și Ridley s-au întâlnit pe un rug din Oxford. Latimer era îmbrăcat cu mantia și mitra, iar Ridley în îmbrăcămintea episcopală, și cei doi au vorbit și s-au rugat împreună înainte de a fi legați de lemn.
Ridley a fost primul care și-a încurajat prietenul. „Fii încrezător, frate, pentru că Dumnezeu fie va liniști furia flăcărilor, fie ne va întări să o suportăm.” În timp ce grămada de lemne lua foc sub ei, a venit rândul lui Latimer. Ridicându-și glasul astfel încât să poată fi auzit de Ridley, a strigat: „Fii liniștit, profesore Ridley, și îmbărbătează-te; astăzi vom aprinde în Anglia o candelă care, prin harul Domnului, sunt încredințat că nu va fi stinsă niciodată.”
Trei ani mai târziu, Mary I a murit, iar la tron a urmat sora ei vitregă Elizabeth, o regină protestantă. Iar candela lui Latimer și Ridley a izbucnit, devenind o torță.
Acest articol face parte din seria Aici Stăm – 500 de ani de Reformă. Anul acesta, în luna octombrie, se împlinesc 500 de ani de când Martin Luther și-a țintuit cele 95 de teze pe ușa bisericii din Wittenberg, moment care a marcat începutul Reformei. Pentru a marca această aniversare, vă invităm să ne însoțiți într-o călătorie de 31 de zile cu scurte biografii ale multor eroi ai Reformei, câte 5-7 minute pentru fiecare zi din octombrie.
Seria de articole este preluată cu permisiune de pe Desiring God – http://www.desiringgod.org/here-we-stand.