Într-o zi, când Isus se pregătea de drum, a venit la El un tânăr. Era acesta preocupat că s-ar putea să nu-L mai prindă pe Isus? Nu știm, dar ce știm este că a tras un sprint serios, că a căzut la picioarele Rabinului necunoscut, fie de oboseală, fie din respect, și că, aproape necontrolabil, a explodat: „Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Este o scenă aparte. Cu greu mai vezi astăzi tineri așa de disperați și însetați după lucruri spirituale. Isus se uită la El, îl iubește și i se adresează neașteptat: „De ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun decât Unul: Dumnezeu” (cf. Marcu 10:18)
Ce vrea să spună Isus atunci când afirmă că „nimeni nu este bun decât Unul: Dumnezeu”?
Pentru că El este Singura ființă din Univers infinită, este Singurul care poate fi desăvârșit în bunătate.
În primul rând, că Dumnezeu este Singurul care este bun prin El însuși.
Tot ce a fost creat bun provine din izvorul acestui pârâu de bunătate; Dumnezeu nu depinde de nimeni altcineva pentru bunătatea Lui. Bunătatea derivă din ființa Sa. Dacă Dumnezeu și-ar extrage bunătate dintr-un lucru exterior, înseamnă că acel lucru a existat înainte de Dumnezeu. Dumnezeu este bun în și prin El însuși. Deși prin ceea ce a creat Dumnezeu a fost declarat bun, El nu a devenit bun pentru că așa a fost numit de creația Lui. El nu se folosește de nimeni, ci toată lucrurile „profită” de El. Dacă cineva face un lucru bun, este pentru că Dumnezeu i-a făcut parte de acea bunătate.
În al doilea rând, că Dumnezeu este Singurul care este infinit în bunătate.
El deține o bunătate fără margini, care nu cunoaște limite, iar acest lucru este real pentru că El este infinit în natura Lui. El nu este doar bun, ci El este bunătatea însăși. Nicio ființă care arată bunătate nu se poate compara cu El, pentru că oricum acea bunătate a fost influențată de El. Bunătatea lui Dumnezeu nu se sfârșește niciodată pentru că El nu are sfârșit. Chiar dacă ar fi posibil, toate creaturile puse la împreună nu ar putea consuma bogăția care există în abundența divină.
În al treilea rând, că Dumnezeu este Singurul care este desăvârșit în bunătate.
Cum ar trebui să răspundem noi Bunului Dumnezeu? Biblia ne oferă cel puțin două considerente: cu recunoștință și cu pocăință.
Pentru că El este Singura ființă din Univers infinită, este Singurul care poate fi desăvârșit în bunătate. Este ca și cum ai face o comparație între soare și obiectele încălzite de el. Ceea ce este încălzit de soare este imperfect în căldură și nici nu se poate compara cu soarele care este desăvârșit în și prin căldura lui. Bunătatea lui Dumnezeu este singurul standard, singura unitate de măsură a bunătății regăsite în alte lucruri, ființe sau contexte.
În ultimul rând, că Dumnezeu este Singurul care este neschimbător în bunătate.
Cum ar trebui să răspundem noi Bunului Dumnezeu?
Biblia ne oferă cel puțin două considerente: cu recunoștință (cf. Psalmul 107:8) și cu pocăință (cf. Romani 2:4). La acestea, în gând cu Spurgeon, aș mai adăuga și cu seriozitate: „Niciodată nu trebuie să tolerăm un moment de necredință față de bunătatea Domnului; orice altceva poate fi pus sub semnul întrebării, dar acest lucru este absolut sigur: Dumnezeu este bun; felurile în care lucrează s-ar putea să varieze, dar natura Sa este întotdeauna aceeași”.
