Alegere și rămășiță


| Text biblic: Romani 11:1-10 | Tematică: Alegerea necondiționată

Alegere și rămășiță. După cum se întâmplă peste tot în Romani 9-11, Pavel presupune că cititorii lui sunt bine familiarizați cu Vechiul Testament și cu învățăturile lui atunci când scrie Romani 11:1-10. Totuși, puțini dintre noi în biserica contemporană ne cunoaștem Vechiul Testament pe atât de bine pe cât ar trebui. Cu siguranță nu avem acel tip de experiență intimă zilnică cu Vechiul Testament pe care primii cititori ai lui Pavel o aveau. Creștinii evrei din Roma crescuseră, cu siguranță, cu Vechiul Testament. Dar mulți, poate chiar majoritatea, dintre creștinii dintre neamuri probabil fuseseră de asemenea familiarizați de mult timp cu Vechiul Testament, ca participanți regulați la sinagogă. Dacă vrem să înțelegem pe deplin ce învață Pavel în versetele 1-10, două concepte ale Vechiului Testament sunt în mod special important de înțeles: alegerea și rămășița. Întrucât aceste două teme sunt strâns întrețesute în Vechiul Testament și în argumentul lui Pavel, putem să le privim împreună.

Alegerea Israelului ca națiune de către Dumnezeu asigura binecuvântări temporale și oportunitatea de a intra într-o părtășie spirituală autentică printr-o dedicare din inimă față de Domnul. Dar ea nu asigură mântuirea în sau prin ea însăși.

Pavel se referă în mod specific la alegerea lui Israel în versetul 2 vorbind despre cunoașterea mai dinainte a lui Dumnezeu asupra poporului. Am argumentat că Pavel aplică aici alegerea lui Dumnezeu poporului Israel ca întreg (vezi de asemenea 11:28). Cititorii atenți ai cărții Romani (sau ai acestui comentariu!) s-ar putea întreba cum se leagă alegerea lui Israel ca popor de pretenția lui Pavel din capitolul 9 că „planul lui Dumnezeu în alegere” se referă doar la unii evrei, la „Israelul din interiorul Israelului” (cf. 9:6), rămășița (9:27; cf. 9:24). Pavel pare că încearcă să aibă ambele aspecte. Ca să apere credincioșia lui Dumnezeu, el reafirmă alegerea națiunii Israel de către Dumnezeu (cap. 11). Dar ca să explice răspunsul slab al evreilor din ziua lui, el insistă că Dumnezeu alege doar pe unii evrei (cap. 9).

Dar Pavel nu este un gânditor confuz, cum unii din criticii săi l-au acuzat a fi. Mai degrabă, el construiește pe o tradiție care merge înapoi până în Vechiul Testament și care s-a dezvoltat extensiv în perioada intertestamentală. Centrală în această tradiție este distincția între alegerea corporativă și cea individuală. Unele explicații tradiționale ale Romani 9-11 au accentuat în mod exagerat perspectiva individuală, privind capitolele ca o expunere asupra predestinării. Dar unele abordări contemporane greșesc în direcția opusă. Situația cu care Pavel se confruntă îi cere să integreze cele două perspective sau, mai bine, să interpreteze pe una dintre ele în lumina celeilalte.

Pavel a moștenit din Scripturi și din moștenirea lui iudaică învățătura unei alegeri corporative a întregului Israel. Aceasta este nota dominantă în ce privește alegerea în sine în Vechiul Testament. Referințele sunt prea numeroase pentru a fi citate, dar Deuteronom 7:6 este reprezentativ: „Fiindcă voi sunteți un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul vostru. El v-a ales dintre toate popoarele care sunt pe pământ, ca să fiți poporul Lui, comoara Lui.” Acest fir din învățătura Vechiului Testament se concentrează asupra modului în care Dumnezeu a intrat plin de har într-o relație cu națiunea Israel. Această relație este numită legământul, un contract cu forță juridică dintre Dumnezeu și Israel. Dumnezeu, de partea Lui, creează Israelul ca popor alegându-l pe Avraam, dându-i descendenți, scoțându-i pe israeliți din Egipt și stabilindu-i în Țara Promisă. Israel, de partea lui, trebuia să-L onoreze pe Dumnezeu ținând Legea pe care El i-a dat-o. Dumnezeu promite să-l binecuvânteze pe Israel dacă ascultă, dar și să îl pedepsească în caz contrar.

Cu toate acestea, aproape de la început (așa cum Pavel subliniază în cap. 9), un alt fir din învățătura despre alegere este de asemenea clar. Alegerea Israelului ca națiune de către Dumnezeu asigură binecuvântări temporale și oportunitatea de a intra într-o părtășie spirituală autentică printr-o dedicare din inimă față de Domnul. Dar ea nu asigură mântuirea în sau prin ea însăși. Pe măsură ce istoria lui Israel continuă, acest lucru devine din ce în ce mai clar. Tot mai mulți evrei, deși aleși ca membri ai Israelului, s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, încălcându-I legea și slujind altor dumnezei. Astfel a ajuns mai proeminentă ideea „rămășiței”: acei israeliți care au rămas dedicați în inimile lor Dumnezeului lui Avraam, Isaac și Iacov.

Pavel însuși citează două texte cheie din Vechiul Testament care vorbesc despre rămășiță: Isaia 10:22-23 (în Romani 9:27-28) și 1 Regi 19:18 (în Romani 11:4; vezi de asemenea Ezra 9:8, 13-15; Isaia 38:31, 32; Ieremia 23:3; 31:7; 42:2; Mica 2:12; 4:7; 5:7,8). Limbajul despre alegere, cu siguranță, nu este în mod obișnuit aplicat acestei rămășițe. Strict vorbind, alegerea în Vechiul Testament este un fenomen corporativ. Dar ideea unei alegeri individuale care are loc în interiorul acestei alegeri corporative este prezentă cel puțin în formă germinativă.

Doar cei pe care Dumnezeu i-a ales printr-un act al harului Său sunt membri adevărați ai poporului lui Dumnezeu. Dumnezeu alege de fapt în mod liber doar pe unii dintre evrei să fie mântuiți, însă pe mulți dintre neamuri. Dar, spre deosebire de unii dintre contemporanii lui evrei, Pavel continuă de asemenea să afirme alegerea lui Israel ca întreg.

Necazurile Israelului din perioada intertestamentală i-au forțat pe mulți evrei să dezvolte mult mai extensiv noțiunea unui Israel adevărat, credincios, din interiorul Israelului ca națiune. Sub stresul persecuției, mulți evrei au renunțat la credința lor, iar mult mai mulți și-au compromis credința într-un mod inacceptabil de către pioșii lor frați și surori. Ca urmare, „partidele” iudaice ale perioadei au individualizat alegerea, insistând că membralitatea în adevăratul popor al lui Dumnezeu era rezervată pentru anumite persoane, mai degrabă decât pentru o națiune. În comunitatea de la Qumran, de exemplu, membralitatea în legământ era rezervată „fiilor luminii”, iar în Psalmii lui Solomon celor „pioși”.

Pavel răspunde crizei Israelului din ziua lui formulând o idee asemănătoare. Doar cei pe care Dumnezeu i-a ales printr-un act al harului Său sunt membri adevărați ai poporului lui Dumnezeu. Dumnezeu alege de fapt în mod liber doar pe unii dintre evrei să fie mântuiți, însă pe mulți dintre neamuri. Pavel vede acest lucru în acord cu ceea ce Vechiul Testament învață despre planul lui Dumnezeu de a crea un „Israel în interiorul Israelului”. Dar, spre deosebire de unii dintre contemporanii lui evrei, Pavel continuă de asemenea să afirme alegerea lui Israel ca întreg. Dumnezeu nu a abandonat complet națiunea, pentru a se concentra doar pe câțiva din interiorul ei. Promisiunile pe care le-a făcut patriarhilor continuă să fie valide (11:28). Într-adevăr, capitolul 11 este în mod fundamental despre implicațiile pe care le are în continuare alegerea corporativă pentru Israel.


Fragment din Moo, D. J. (2000). Romans. Grand Rapids, MI: Zondervan Publishing House.